Mii de multumiri

Multumesc, multumesc, multumesc. Va multumesc ca m-ati surprins, va multumesc ca ma iubiti, va multumesc ca am suportati:d.
Am plans cu adevarat de fericire, astazi, cand mi-am vazut prietenii la usa. Este cea mai frumoasa aniversare. Nu stiu ce sa scriu, pot doar sa spun ca va iubesc !!!!

iti mai aduci aminte?

Cum era sa fii copil?
Sa fii murdar de noroi si parintii sa te dejoneasca?
Sa mananci cat vrei, fara sa iti pese ca te ingrasi?
Sa ceri orice vrei, pentru ca ai dreptul, doar esti copil?
Sa razi cat vrei, sa dansezi , sa plangi cand vrei?
Cand erai copil, abia asteptai sa te faci tu mare, si le arati tu celor care rad de tine. Aveai o dorinta de nestapanit, voiai sa cresti.
Acum, ai crescut. Ce vrei sa faci? Ti-ai dat seama deja ca nu ai lumea la picioare, asa cum credeai pana nu demult.

Acum care iti e dorinta de nestapanit? Sa fii iar copil. Si da, poti fi...in sufletul tau vei ramane mereu un copil.
Chiar daca ai 25, 30 sau 50 de ani. Sufletul iti este tanar mereu si are energia unui copil:)

Vreau sa rad :). Cum facem?

Am si eu o singura dorinta pe lumea asta. Sa rad, adica sa zambesc, nu sa rad ceva;)) .

Sa intalnesc oameni nebuni, care nu se gandesc la ziua de maine.
Sa stau pana dimineata in orasul trist, sa cutreier strazile inca in constructii, si sa fii alaturi de mine.
Vreau sa fiu printre acei oameni rebeli, sa am parte de o doza de nebunie, sa nu ma mai gandesc ca am crescut si trebuie sa-mi fac un rost in viata.
Fii bun si ajuta-ma sa rad, ajuta-ma sa-mi traiesc doza de nebunie, ia-ma langa tine si fa-ma fericita.
Si totusi, sunt curioasa.
Daca ai putea sa-ti scrii destinul, sa scrii o carte dupa care sa fie dictata viata ta, crezi ai fii multumit de ceea ce faci>? De modul in care ar decurge viata ? Iti dau eu raspunsul. Nu vei fi multumit, pentru ca esti spontan, nu stii niciodata ce vrei, si cum sa decurga lucrurile.
Acum vreau sa invat sa cant la chitara:)
Ieri am simtit dorinta sa dansez pe masa.
De acum, fac ceea ce simt, nu conteaza ca se uita lumea. Daca rad, asta simt,asta fac, asta sunt:)
I don't care if i'm without you...
i'm fine and i smile.

Trenul personal, o aventura cu manele si seminte

Alegerea trenurilor personale este o varianta de a calatori prin Romania. Desi este o tara europeana, in care calatoria cu trenul este scumpita in plina criza, imbunatatirea conditiilor in CFR ramane un subiect tabu pentru autoritati.

Uite locul, nu e locul

Trenul personal care pleaca de la Gara Obor si are destinatia Constanta este ruta cea mai neglijata de catre sefii CFR. Pe acest tren, nasul este nas, nesimtirea e la ea acasa, iar putini sunt aceia care dau bani pe bilet. Persoanele care cumpara bilet nu ocupa loc pe scaun, deoarece aici legea o face cel mai puternic. Vagoanele se ocupa inca de cand trenul nici nu este tras in gara.
Risti sa mergi in picioare tot drumul din doua motive: fie chiar nu mai este nici un loc liber, fie persoana langa care e un scaun neocupat sparge seminge si scuipa pe jos, asculta manele la telefonul mobil si vorbeste prea tare in tiganeasca cu fratele lui.


Poti face piata in trenul personal...

Plec cu o prietena, Alexandra spre Calarasi, orasul ei natal. Luam personalul de la Gara Obor, ca sa schimbam trenul in Ciulnita. Este prima oara cand merg pe aceasta ruta cu personalul. Sunt 99 km de parcurs in 2 h si 32 minute pe o zi caniculara. Trebuia sa previn ce voi pati pe durata calatoriei de cand am simtit mirosul de urina din gara si oamenii transpirati care urcau in tren inca de cand acesta nu era tras pe peron. Urcam, mergem din vagon in vagon fara sa gasim nici un loc liber. Culoarul este imbacsit cu miros de sudoare, iar toate locurile sunt ocupate. Pe fundalul unor manele, aud niste tipete si injuraturi. Culoarul este stramt, geamurile sunt murdare, iar oamenii sunt tot mai multi, nici pe hol, nu mai este loc sa te misti. Cu greu reusim sa stam pe niste gratare ruginite, unde ar trebui sa fie puse bagajele. In acest tren, toata lumea pare ca se cunoaste. Am aflat involuntar, chiar si ultimele barfe de la mai multe comune in care a oprit trenul. Femei cu fuste inflorate trec pe langa noi si incearca sa vanda marfa, mai exact, seminte, napolitane, ciocolata, fructe, legume, tigari, haine. Bineinteles ca nu lipsesc nici baietii cu telefoanele mobile si CD-urile cu manele. Vanzatorii ambulanti deja isi cunosc clientii. Lumea face piata din tren. Nenea Fane cumpara ciocolata pentru fetitele lui, tanti Aglaia cumpara niste ardei gras, pentru ca vrea sa faca ardei umpluti cum ajunge acasa. Alti doi baieti de aproximativ 25 de ani negociaza pretul unor telefoane si astfel se intorc acasa cu daruri pentru prietenele lor. In acest tren fiecare face ce vrea, isi vinde marfa, fumeaza in orice loc, chiar in compartiment, scuipa seminte pe jos. Si totul se intampla sub ochii controlorilor.


“Singura problema este ca aveti bilet”


Navetistii sunt cei care circula pe acesta ruta, iar nasul este prietenul lor. Deja a devenit o obisnuinta pentru controlor sa ajunga acasa cu buzunarele pline. Acesta si-a schimbat expresia fetei in momentul in care i-am aratat ca am cumparat bilet din gara. Il intreb daca s-a intamplat ceva cu biletul meu. Controlorul G Petrea raspunde fara nici o urma de jena, ca singura problema este ca am bilet. Astept, sa vad daca schiteaza un zambet, crezand ca a fost o gluma. Nicidecum, pometii sunt neclintiti, ochii negri au ramas la fel de mari, iar fruntea nu s-a descretit deloc.
Domnul Petrea are intr-adevar o problema cu faptul ca noi ne aflam printre putinele persoane care si-au cumparat bilet. Nasul isi vede de treaba mai departe si isi umple buzunarele de la blatisti. Ma duc si eu dupa el si ii spun pe un ton raspicat ca noi, cu bilet, stam in picioare, iar altii stau pe locurile noastre. Ii arat chiar mesajul de pe afisul care este lipit pe usa ”Trenul este pentru calatorii cu bilet”. Acum vad pe fata lui un zambet ironic si imi raspunde clar si raspicat: ”Traim in Romania, domnisoara”. Tipa putin la ei si pleaca spre urmatorul vagon, fara sa-i pese de problema noastra. Si noi ramanem in continuare pe grilajele ruginite.

Incotro...

Bun...acum nu stiu incotro sa ma indrept...spre tine sau spre mine? spre ei sau spre noi?
Sa ma las purtata de intuitie?
Sa ascult sugestiile celorlalti?
Sa fac ce vreau si ce simt?
Sa fac ce vrei?
Sa fug de tine si sa ma intorc la mine?
Really i don't know...cum sa fac sa fie mai bine pentru mine, pentru ca NOI inca nu exista. Pentru ei da, pentru mine si tine nu.

Loin des yeux, loin du coeur...

Un proverb care explica multe, explica ceea ce traiesc eu acum:d....Am scapat de tine, de durerea pe care mi-o provocai, de nelinistea care imi patrundea in suflet, de fluturii in stomac. Am scapat de orice ma facea sa ma gandesc la tine. Pot spune ca mintea mea este free..eu sunt free...am o viziune mai mare asupra realitatii. Nu mai sunt focalizata pe TINE.
Sunt fericita, ca azi, de ziua ta, am scapat de tine!

Ma depaseste...

Ziua de azi a fost prea plina si prea urata. Castelul de cristal in care credeam ca traiesc s-a naruit in lumea mea. Totul a venit deodata, nu m-a lasat sa respir, sa imi traiesc copilaria. Ma consum si nu inteleg de ce. As vrea sa nu ma mai doara ce se intampla in jurul meu, dar situatia ma depaseste. Plang, desi incerc sa par tare, sa nu observi ca sunt slaba, dar ma doboara. Situatia, problemele care teoretic nu-mi apartin mie, au pus stapanire pe mine si ma doare mai rau ca pe cei implicati direct.
Cum sa fac sa fiu mai tare, sa nu ma mai atinga nimic?
Nu pot, nu sunt din fier, de fapt, sunt din plastilina ca altfel nu-mi explic cum sunt atat de sensibila.
Anyway...azi am fost doborata de fiinta cea mai draga mie...dupa ziua de azi nu ma mai surprinde nimic.